Ena

Dragi cititori,

va informez ca eu nu mai locuiesc la aceasta adresa, de azi inainte ma gasiti pe ena.ladyclub.md.

See you there,

Ena

Dupa ce am citit pe blogul cititoarei-aproape-fidele despre apartamente in chirie, m-au luat cu asalt amintirile si m-am intors la anii de studentie, o perioada frumoasa si agitata din viata mea. Asadar, flashback: Iaka-ta-ma-s fetitza din provincie venita la oras, plina de dorinta de a ma dedica studiilor oferite de cea mai veche universitate din capitala tzarii-muma.

Primul an de facultate am trait la unchiu-meu (adica, fratele tatei), ca parintii se gandeau ca daca merg in caminele studentesti, atunci o sa ma dedau desfriului si o sa uit de facultate (sau intr-un limbaj mai civilizat: pe parintii ii preocupa faptul ca viata din camin m-ar fi putut sustrage de la scopul primordial pentru care parasisem cuibul parintesc). Si apoi, mai bine sa stai linga persoane apropiate (yeah, right!), se gandeau tot ei in timp ce mie imi era paralel (a zrea! am concluzionat eu mai tarziu).

Al doilea an de facultate am inchiriat o odaie intr-un apartament ce apartinea unei familii tare controversate. Nu intru in detalii, insa momentele care le-am retinut pe parcursul unui an de zile au fost cam urmatoarele:

- stapinului apartamentului ii placea “sa-si traga cartzile” in fiecare zi. Uneori la serviciile lui apelau si prietenii sai.

 -sotia sa orice discutie despre barbati o incheia cu fraza “cine dracu’ m-a pus sa ma casatoresc virgina”.

- fiica lor de vreo 12-13 ani, pe linga faptul ca era obsedata de cosmetica si baietzii din curtea blocului, obisnuia sa sune anonim tot felul de persoane si sa le spuna cat de infecte sunt (acesta devenise un ritual zilnic).

Si ca sa ma incadrez si eu cumva in peisajul asta, in una din lunile de iarna, am uitat robinetele deschise in apartament si am inundat vecinii de apartament, vecina de la etajul doi, si am stropit-o putin si pe cea de la primul etaj.

Asa.. anul trei de facultate. Am locuit intr-un camin studentesc. Very nice, very nice. Concluzia este ca daca esti om integru, esti greu de influentat. Viata in camin e frumoasa. Serile de ceai, care durau pana la orele 3 noaptea, nu o sa le uit niciodata. Se organizau in odaia unde locuiam eu cu inca doua colege de facultate. Una blonda si desteapta. Cealalta tot blonda, dar curva. Eu bruneta si pofighista.

Anul patru de facultate. “Splashnaia” viata de camin.  Prima jumatate de an am trait-o intr-un camin pentru studenti. Mi-a lipsit mult sala de lectura cu banci de pe vreamea lui papura-voda unde ma retrageam noptile, nu neaparat pentru a invata (numa’ hai nu va ganditi la nebunii, ok?).  Mi-a lipsit si muzica lui Vasea burtosu’ pe care il apuka cantatul la chitara pe la orele 2-3 dimineata. Celelalte luni am stat intr-un alt camin, dar cu o alta structura, populat de familii.  Locuiam singura. Familii de retardati a caror scop suprem in viata era cumpararea unei masini, “stenka” si alt bred. Ma plictiseau.

Anul cinci. Wawawiwa. Am “schimbat” cinci locuri de trai intr-un singur an. A fost fun, totusi. Aveam mereu la dispozitie o geanta mare, in care imi puneam cartile si alta mica, in care imi impachetam hainele. Deci, always ready to go. Ba plecam ca nu vroiam sa depind de nimeni, ba plecam fara sa stiu si eu de ce, ba plecam “za campaniu” pentru vre-o prietena de-a mea si tot asa. Abia acum imi dau seama ca pe atunci eram independenta de lucruri materiale. Ma gandesc ca acum daca ar trebui brusc sa las totul si sa plec, avind doar minimul la mine, minimul ar fi, probabil: telefonul mobil (pentru a putea oricand sa-mi sun parintii si apropiatii), cardul bancar (“banii nu aduc fericirea, dar contribuie la ea”) si cateva documente precum buletin, pasaport si poate diplome/certificate.

Voi tot avetzi impresia ca in a doua jumatate a zilei creierul va spune exasperat “fa un refresh mlea, ca acush includ avtopilotu’”….?

Ap’ iaka, ceva de suflet:

http://www.youtube.com/watch?v=vr3x_RRJdd4

Eu, degetul tau mic de la piciorul sting, declar cu toata seriozitatea ca nu mai rezist cu asa atitudine din partea ta. Ma simt abandonat, frustrat, molestat si violat, daca vrei. Simt ca nu ma tratezi ca si pe ceilalti semeni. Ma simt discriminat. 

M-am saturat sa ma tot lovesti de piciorul patului de fiecare data cand te ridici sau mergi in graba. Nu mai suport ca, aproape in fiecare dimineata, sa fiu strivit de tocurile ascutite ale domnitzelor din transportul public. Vreau ca atunci cand iti faci pedichiura sa-mi acorzi atita timp cat acorzi si celorlalti. Nu mai arunca in graba cu oja peste mine, ca vreau si eu sa arat bine si, nicidecum, ca o suprafata pishata de insecte. Inceteaza sa ma desenezi cu pixul sau creionul de fiecare data cand nu intelegi ceva, vreau si eu sa am piele fina, plus ca ma doare. Iti mai aduci aminte cand in copilarie in loc sa-mi faci un masaj usurel, m-ai dat cu verde de briliant, doar pentru ca asa ti-a zis medicul betzivan? Nafiga iti cumperi incaltaminte strimta pe picior, ti-ar placea sa stai toata ziua inghesuita intr-un colt? Te rog sa fii mai receptiva la necesitatile mele…  

Se zice ca modul in care iti incepi dimineata, in majoritatea cazurilor,  iti determina starea de spirit pentru ziua intreaga.

Dimineata mea a inceput cam in felul urmator: la cateva clipiri de gene pana la miezul noptii m-a sunat o fosta iubire, pe care nu am vazut-o de citiva ani, dar cu care mai pastrez legatura. “La ora asta?!”, m-am revoltat eu de dragul pakazushii, in timp ce ma intrebam ce s-o fi intimplat de ma suna asa tarziu. “Sa raspund sau?”… ”Parca nu obisnuieste sa se lamenteze”, reflectam eu in timp ce apasam butonul de la telefon, “cred, mai degraba, ca ii picura acoperisul si are nevoie de grupa paderjki”. Asa si a fost, in loc sa-i aud vocea puternica si putin ragusita, care candva imi tulbura apele, am auzit un cantec intr-o limba straina. Tactica imi era arhicunoscuta si insemna ceva de genul: eu stiu ca-i tarziu, dar eu abia acum am iesit din oficiu si m-am intilnit cu romantismul, asa ca hai si tu pe pluta mea. Cand a inceput sa-mi vorbeasca eram deja in faza de REM. Deci, primele secunde ale diminetii au fost muzicale.

Pe la orele 7 a.m., in timp ce ma pregateam sa ies pe usa, am trimis un sarut virtual pisicii. Ea statea intinsa frumos pe podea si parea sa fie profund preocupata de propria auto-satisfacere, fara sa aiba vreo treaba cu sentimentalismul meu matinal. “Iata cine se iubeste… armonios”, m-am gandit. Am incuiat usa si m-am pornit spre scari in ritmul “s bedra, s bedra” (profa de shaping zice ca daca tot ne miscam, atunci sa o facem frumos, adica, iti arunci pasul unduindu-ti sexos soldurile). La un moment dat am realizat ca ma misc prea… usor… Mi-am coborit privirea spre picioare si am vazut…. papucii de odaie…:D . “Ce cascata sunt”, am nechezat usor.

La 7.30 eram deja la masajista. Dupa o partida de mingailaa, zdupaciala, palmuiala si iar mangaiala, m-am indreptat spre oficiu. “Zimbetul este cea mai reusita cosmetica”, mi-a zis tanti masajista la plecare.

Iata-ma’s la orele 8 dimineata, foarte fresh, zimbitoare si visatoare. Fac o promedada de 30 minute pana la oficiu. Trag cu ochiul la trecatori, in special la cei de sexul masculin, si zimbesc intr-una. Observ ca nici eu nu le sunt indiferenta.  Pentru precizare: sunt atit de bine dispusa, incat fac eforturi sa nu rinjesc ca magarusul din Shrek. “Poate sa intru pe la alimentara, sa-mi cumpar o lamaie si sa o mananc, ca sa nu se supere lumea din jur ca arat atit de fericita”. Vreti motivul? Nu am motive!!!:D…. Sau, reformulez,  motivul este lipsa motivelor. Incepem sa fim fericiti atunci cand incetam sa mai cautam acul in carul cu fin si sa ne intrebam unde este fericirea.

Am ajuns mai devreme la oficiu, ca de obicei. Imi place sa vin printre primii si sa ma bucur in liniste de frumusetea matinala a gradinii, fara ca aceasta feerie sa fie gaurita de glasurile colegilor sau vizitatorilor. Arunc un “buna dimineata” vioi receptionistei si ma deplasez aproape dansind spre oficiul meu.

“Azi nu-mi strica nimeni dispozitia!”, mi-am zis plutind pe nourasi. M-am asezat comod in scaun savurand din ceaiul verde. Ma doare in cot ca inboxul imi este plin cu mesaje in care lumea isi zmulge parul din cap, iar gradul lor de chelie depinde de viteza cu care eu voi raspunde la aceste mesaje.  Je m’en fou ca am un sir de termene limita astazi. Azi, prima ora de serviciu mi-o dedic mie…

Sa aveti parte de o zi sexoasa:)

Nota: Notiunea de “zi sexoasa” o definiti dupa bunul plac, principalul sa va simtiti bine:)

Se zice ca toamna se numara bobocii. Eu toamna aceasta imi fac curatenie generala in microcosmos. Asta inseamna ca timp de cateva zile nu se merita sa fiu abordata cu intrebari care nu tin de propria-mi persoana, iar pe fata imi atirna my default expression: “Nu deranjati ca nu-s acasa, iar daca sunt acasa pa-liubomu nu va raspund”.  In astfel de momente de explorare a filosoafei din mine ajung la urmatoarele concluzii:

Tradarea din partea celei mai dragi persoane, fie ea si neintentionata, ii tare “jestokaia”. Doare intr-atit de mult incat simti cum la un moment dat ai murit. Dupa ceva timp te renasti, iar primele cuvinte rostite de sufletul tau inocent sunt: fuck it, viata merge inainte, hai si eu fuga, cit n-am pierdut trenul. Si se incep programarile la masaj, instructor de inot, fitness. Mai faci si o lista a filosofilor pe care vrei sa-i citesti sau a cartilor de dezvoltare personala, pentru ca iti este teama ca vei incepe sa te “biceshti” daca te ocupi numai cu sportul. 

Iubirea de sine, sub orice forma, este buna, numai nu tre’ de uitat si de altii. Deaceea, iti bifezi undeva ca de azi inainte te stradui sa “faci un bine” cuiva in fiecare zi sau macar de doua ori pe saptamana. Cel putin sa zici ceva frumos si sincer. Cica te simti si tu mai “human” in felul asta. E si asta un fel de egoism altruist. Faci asta pana se transforma in obisnuinta. Cel mai bine sa incepi cu persoanele cele mai apropiate, in cazul in care au  mai ramas si din cei care inca nu te-au tradat:D

O lista actualizata cu calitatile pozitive si cele negative este binevenita. Dupa ce te-ai analizat de-a fir-a-par, te apuci de slefuit, e bine sa-ti stabilesti si niste termeni limita, ca astfel si slefuitul o sa fie mai cu spor.

Iti zici sa zimbesti mai des, ca macar pentru asta nu trebuie sa platesti impozit. Daca inca ti-i “kisla” si nu ai chef de zimbete, intri dimineata in baia de la oficiu si exersezi, adica arunci un zimbet scremut pe fata, pana iti apare si cel adevarat. A zis cineva ca nu buna dispozitie genereaza zimbetul, ci invers.

Incetezi sa critici atit de intens, ca poti sa te constipezi in felul asta. Oricum nimeni nu e perfect.

Iesi mai des in oras serile pentru a te socializa cu alte microcosmosuri.

Si tot asa…. Imi plac toamnele.