Ena

Mi-i greu sa iert persoanele care mint. E vorba de minciunile venite din partea oamenilor apropiati. De ceilalti mincinosi imi pasa mai putin.  Stiu ca, uneori, unele devieri de la adevar isi au rostul, dar nu atunci cant te fac sa te simti tradata dupa ce le descoperi. Mai stiu ca uneori oamenii care ne iubesc (parinti, frati si surori, iubiti si iubite, prieteni), isi permit sa ne minta doar in cazuri extreme, atunci cand le e frica ca daca am afla adevarul imediat am putea fi afectati intr-o masura mai mare (de fapt, tot la ei se gandesc in momentul cela, nu va flatati ca e vorba direct de binele vostru), decat daca am afla mai tarziu. Gresita abordare, cred eu. 

 Mi-i atit de greu sa iert poate din simplu motiv ca nu mint persoanele pe care le iubesc. Nu pot minti, de parca mi-au injectat la nastere serul adevarului (vorbesc strict de viata personala). De mic copil am fost mereu pentru dreptate. Ma certam cu parintii cand vedeam ca ceva nu e corect (desi viata nu este o linie dreapta si ce e incorect pentru moment, poate fi corect pe termen lung). Ma certam cu altii cand vedeam ca cineva este tratat prost pe nedrept. Oamenii ca mine mor repede si nu de “moarte buna”:) De ce? Pentru ca lumea este o mare nedreptate, iar decat sa incerci sa schimbi lumea, adica oamenii din jur, mai bine iti viri un deget in fund si-ti faci masaj la prostata.

Mi-i atit de greu sa accept minciuna incat ma sufoc. Nici macar ganduri de razbunare nu am. Nici sila nu-mi este. In acelasi timp, nici indiferenta nu pot fi. Pur si simplu, ma sufoc. Am sensatia ca in orice moment o sa explodez in miliarde de particole care vor molipsi universul de simtul dreptatii si lumea va fi mai putin infecta…

Cu putine zile in urma am auzit urmatoarele cuvinte: “Nu mai pot! Femeia asta imi f**e feng-shui-ul”. Expresia fusese rostita de o tinara experta nervii careia stateau sa explodeze din cauza unei alte femei tinere, cu care era nevoita sa lucreze. Expresia mi s-a parut, pe cat de vulgara, pe atit de originala. Nu o mai auzisem pana atunci. O fi de “vina” persoana de la care am auzit-o sau modul in care a fost rostita or circumstantele in care a fost pronuntata, nu stiu.

Stateam si ma gandeam zilele astea cand  si cum ar putea sa ne fie perturbat “feng shui-ul” (F.S) si ce trebuie sa facem pentru a restabili echilibrul si fluxul armonios de energie care circula prin microcosmosul fiecaruia din noi:). Metode sunt multe, depinde de caz si cat de iscusit esti in a le alege. Aceasta abilitate vine odata cu practica

Exemplu:

Vineri dimineata. Mergi spre serviciu si ai deja scenariul zilei in fata: Intri pe usa, iti arunci geanta pe un scaun, cu un picior conectezi computerul, in timp ce mainile iti cauta cana pentru ceai/cafea. Dupa sau in timpul unei cafelutze/ceai, citesti noutatile si verifici corespondenta. Te mai uiti alene peste ce ai avut planificat pentru ziua de azi si iti zici ca daca faci asta luni nu moare nimeni. Pe urma mai intri pe niste bloguri care-ti sunt dragi si a caror postari noi le astepti cu sufletul….intins pe monitor. Si iata asa toata ziua…satisfactia e cu atit mai mare cand te gandesti ca ma esti si platita pentru asta. Da, cu scenariul asta utopic intri tu vineri dimineata in oficiu…. Numai ca imediat ce te-ai asezat la birou iti dai seama ca nu ti-i dat sa fii “sam sebe rejisior” in acest sfirsit de saptamana. Ba esti sunata cu tot felul de intrebari printre care se strecoara si lucruri irelevante subiectului si nu poti scapa de indivizi nici daca mimezi o tuse zdravana or te prefaci ca intre timp explici colegei niste lucruri care nu suporta amanare. Ba trebuie sa faci ceva urgent, care-ti solicita concentrarea la maxim, iar tu esti prea relaxata pentru asa ceva. Pe urma mai afli o noutate proasta pentru care nu erai pregatita, ceea ce iti da peste cap toata buna dispozitie. Spre sfirsitul zilei ai o intilnire, la sfirsitul careia iti dai seama ca tre sa stergi si rahatul aparut din urma iresponabilitatii cuiva (de parca nu iti sunt suficiente prostiile pe care le faci tu). Vineri seara din real life: esti stoarsa ca o lamaie, nu ai chef sa vezi pe nimeni, te irita toti si toate, pana si aerul din jurul tau. Aproape de ora sase te apuka “lomka” sufleteasca: esti cu un pas in weekend si nu stii ce sa faci cu el, pentru ca pana acum toate sfirsiturile de saptamana le-ai lucrat, iar timpul liber scares the shit out of you. Iata asta a fost curba care a condus spre gaurirea feng-shui-ul. Ascensiunea catre firul ce leaga toate cele cinci elemente F.S. porneste in momentul in care articulezi politicos “Ei, pizdetz, trebuie sa ma iau in maini”, iar in acelasi timp , pentru orice eventualitate iti viri nesigur in geanta niste dosare legate de serviciu. Ca un “last move” intri in messenger si dai un “buzz” cuiva care stii ca este la lucru si vineri seara dupa sase (te consolezi ca macar nu esti unica).

- Esti?

- Sunt.

- Pana cand?

- Inca o ora, dupa ma duc sa cumpar niste jucarii, merg in ospetie in weekend. Tu?

- Nu stiu. Imi planificasem sa merg la sport intr-o ora, dar nu mi-i a trai dupa agenda in seara asta.

- Hai cu mine la cumparaturi, dupa care ne retragem in vre-un local.

- Hai.

Peste o ora stau si ma ingretosez de produsele turcesti din magazinele pompoase ale Chisinaului. Inca dupa o ora intru in localul preferat. Comand mancare si bautura preferata. Palavragim. La un moment dat incep sa-i birfesc prietenei despre tipul care sta in spatele ei si nu ma lasa in pace cu privirea. Eu il stiu, el nu ma stie. Lui ii place sa se dea in spectacol. Reuseste sa priveasca fundurile tuturor domnitzelor care intra si ies din local si, in acelasi timp, nici de mine nu uita. Alaturi de el mai stau doi tipi. Unul din ei e cu spatele la mine, dar nu mi-i greu sa ghicesc cine este. E unul din unghiurile triunghiului filosofic din care faceam parte candva. E timpul sa ma amuz, imi zic in sinea mea. Trimit un sms, prin care ii zic “pofta buna”. “Posibil ca nu are numarul meu inregistrat”, gandesc eu intre timp. Il vad ca se intoarce si se uita prin sala. Ma inclin putin intr-o parte, ca sa nu va vada, iar daca o sa ma vada, nu o sa ma recunoasca din prima, ca mi-am schimbat look-ul. In timp ce prietena S. imi povesteste despre sterva care a zaibit-o pe parcursul intregii saptamani, observ ca el nu mai este la fel de atent la discutia celor doi colegi. “Mission accomplished”, mi-am zis satisfacuta. La a treia incercare nereusita de a depista autorul sms-ului, mi se face mila si ii flutur din mana. Se apropie, ii ardem o partida de filosofie, iar cand observ ca colega mea se plictiseste, ma prefac ca nu mai am ce spune. Intelege aluzia si se retrage.

Dupa cateva inghitituri de vin, ii povestesc toate frustrarile lui S. Pe urma le ascult pe ale ei. Partea din mijlocul palavragelii nocturne este alocata subiectelor ce tin de aprecierea dolarului, gaurilor din ozon, etc. Dupa care vorbim despre barbati. Imi povesteste despre o fosta iubire intilnita pe internet. Din cand in cand de noi se apropie proprietarul/managerul localului si ne intreaba daca ne place mancare. Mi imi place atentia asta, mai ales ca proprietarul e un barbat care zimbeste frumos, pe S. incepe sa o deranjeze. Dupa o infuzie de ceai verde ne pornim pe la casele cui ne are, mutumindu-se reciproc pentru seara minunata. Parca nu s-a intimplat nimic deosebit. Uneori banalitatile pot fi un balsam foarte bun dupa ce cineva sau ceva ti-a penetrat feng-shui-ul.

“Inca o ora”…, isi zise apatic. Vivaldi practic disparuse din urechile ei, cedase muzicii oribile de la aparatul soferului, care facea cunoscuti pasagerii cu ispravile unui taxist curvar. Facu volumul la mp3 mai mare si schimba muzica pe ceva mai zgomotos. Mai bine sa-si sparga timpanele de la muzica care ii placea, decat de la cea care o asculta soferul.

“Va multumesc”, raspunse Eva amabil la iesire, fara a primi nici un raspuns de la soferul rutierei, care nu facu decat sa o priveasca nedumerit. Se vede ca nu era deprins cu amabilitatile si manifestarea recunostintei, nici din partea pasagerilor, nici din partea vietii. “In sfirsit, aer!” se gandi ea, in timp ce se apropia de taxistii care stateau linga intrarea unui bar in stil sovietic si priveau plictisiti in jur.

 -    Sunteti liber?, prima intrebare adresata primului sofer, care tocmai finalizaze disperat o negociere nereusita cu niste domnisoare dragute, care pareau sa fie revoltate de pretul solicitat pentru serviciile de taxi.

-    Da.

-    Cat luati pana la Neptun?

-    170.

-    Ha! Dumneavoastra glumiti.

-    Ei da’p cat vrei neata’?!. Hai cu 150.

-    Nu, nici intr-un caz, multumesc – raspunse ea pe un ton sec. “Ce tupeist… magarii”, ultimul fiind un cuvant prin care ii blagoslovea pe toti soferii de taxi carora le placea sa jupoaie pasagerii de vii.

I se opri ochii la un alt taxist, care parea foarte plin de sine si sexos, dupa propria apreciere, tot miscandu-si ochelarii de soare pe nas, in sus si in jos. “Asta oare s-a vazut in oglinda?”…. Dupa care privirea obosita i se opri asupra unei rutiere pe care scria numele satului natal. “Super, imi raman 170 de lei in buzunar”, se gandi ea. “Mai bine ii dau parintilor, decat jegosilor astora”.

“Cred ca acus dau nas in nas cu satenii, tare nu am chef de amabilitati acum. O sa-mi pun ochelarii de soare pe ochi, poate nu ma recunoaste nimeni dupa atita timp”.

-    Buna ziua, la ce ora se porneste rutiera? – prima intrebare adresata primei persoane din rutiera, care se dovedi a fi verisoara unei foste colege de scoala, insotita de doi copii.

-    La 12.

“Very nice” se gandi in sinea sa. “Mai sunt inca 35 de minute. O sa ma topesc daca stau inauntru, insa o sa mor de nervi daca stau afara. Ca nu pot sa stau sa ma uit la lumea din jur. E prea departe de realitatea mea si microcosmosul in care traiesc. Mai bine fac sauna imbracata si ma inabus in mirosul imbicsit din rutiera…”.

“Buna ziua”, se auzi un salut sub forma unui chinuit fortat, insuportabil de cunoscut, o tanti de vreo 40-50 de ani. “Offf, numai ea imi lispea acum” se gandi Eva cu naduf. Era vecina pe care nu o suporta.

-    Ce, mergi sa-ti vezi parintii?

-    Da, raspunse Eva calma, dar in sinea sa se gandi ca moldovenii, in special, cei de la tara, nu vor renunta niciodata la formele lor stupide de salut.

-    Of, ia stai ca o sa ma asez chiar pe scaunul de langa tine, zise tanti Olia, fosnind din sacose si din poseta invechita. “Great success!… acus nu mai scap de gura ei…”, se gandi ea cu o mina inacrita.

Dupa ce vecina s-a asezat comod, a inceput sa povesteasca “Iaka am fost la Lenutza, ca a rupt niste buruian din gradina si a inceput sa o doara rinichii”. “Ei pizdetz, ce mare efort a facut si fiica-ta.”, isi zise Eva. Gata, eu apas pe ignor, ca altfel crap de nervi…si de mirosul urat de transpiratie care adie deloc gingas din partea vecinei” .Din cand in cand se uita in directia vecinei si facea asta numai de dragul parintilor, ca sa nu birfeasca vecina prin sat pe urma ca, iaca, e cu doua facultati terminate fata asta, da nica’ educatie.

Insuportabil de cald… transpiratie… mai lipsea biziitul de muste …“Inca 14 minute…”…

-    Tare s-o scumpit acum totul, iaka crema asta candva costa 5 lei, iar acum e 25.

-    Ce fel de crema este?

-    Ii pentru gingine, ca iaca imi coc intr-una ginginile.

“Mai are asta cu destainuirile?… De ce asa greu trece timpul si de ce asa tare ma doare sufletul?”…