Ena

Si fiindca veni vorba de el, imi place si aici: http://www.youtube.com/watch?v=XyjewnwqNjI&feature=related. Oare cat timp ia luat sa scrie discursul asta? Ultimele cuvinte topesc…

- Esti? – primesc eu un mesaj in yahoo chat intr-o duminica seara.

- Sunt. Tu esti? – intreb eu cu o neghiobie intentionata si trimit prin chat un smile-ik din asta hollywoodian.

- Ce faci?

- Nimic deosebit, tu?

- Astept ora noua.

- Da’ ce se intimpla la ora noua?

- Fac un experiment telepatic cu un prieten.

- Ce fel de experiment, mai exact?

- Eu incerc timp de 5 minute sa-i transmit un mesaj, dupa care in urmatoarele 5 minute el face acelasi lucru. Pe urma verificam ce cuvant a transmis fiecare din noi.

- Hm, zic eu in timp ce ma scarpin la ceafa.

- Numai ca iata nu stiu ce sa transmit.

- Zi-i  ”Strip it, babe!” – ii vin eu prietenei in ajutor.

- Eei, nu, ca daca ghiceste?:D

- Ii zici ca nu e adevarat si ca nu te asteptai sa aiba asa o parere despre tine si o tii tot asa pe tonul asta pana uita de unde ati inceput:D

- Acus e 9.00, ma duc sa ma pregatesc.

La ora 9.01 primesc un “buzz” pe chat.

- Asa de repede? ma mir eu.

- Am aminat pentru orele 10.

- Vrei sa incercam si noi intr-o zi? , nu ma pot abtine eu.

- Hai acum.

- Hai, numai ca ma doare tare capul si nustiu daca o sa ne reuseasca cu “sviaziu” la ora asta.

- O sa reuseasca. Principalul e sa te concentrezi cum trebuie. Stinge lumina si opreste orice sunet de prin odaie. Te culci pe pat si te relaxezi vreo 3 minute. Dupa care eu incep sa-ti transmit un cuvant, iar tu in timpul asta te gandesti la mine. Pe urma, iti dau un beep la mobil, ceea ce inseamna ca incepi tu a transmite. La final, vom verifica cuvintele receptate.

- Bine, hai.

Sting lumina si deconectez televizorul. Imi iau telefonul mobil in mana si ma culc pe pat. Stau asa cateva clipe. Incerc sa ma relaxez. Off, de nu m-ar durea capul asa de tare. Hai, ca parca m-am relaxat oleaca. Iaka acus se incepe “peredacia”. La un moment dat icnesc de durere si spaima, caci pisica sare direct pe stomacul meu tocmai in momentul cand eu eram foarte relaxata. O iau cu mainile inca tremurande si o scot dupa usa. Ma culc repede inapoi, ca deja trecusera cateva secunde de cand prietena mea urma sa inceapa “transferul”. Ma concentrez….si… nika..:D. La un moment dat incep sa zimbesc. Bingo! cred ca asta e. Vrea sa zimbesc, ia ce smecheroaica. Liniste….si…”bum!”, cineva mi-a lasat mesaj in messenger. Of, am uitat sa opresc sunetul de la comp. Las’, tre de apasat pe “ignore”. Simt cum pleoapele mi se fac de plumb. Che “raslabon”,  ma gandesc eu si incep a rade ca tampita. Si zimbesc. Si rad. “Eeee”, ea matinca se prikaleste de mine, zic eu in timp ce ma gandesc cat de stupid trebuie sa arat dintr-o parte. Iaka si “beep”-ul. S-a terminat transmisiunea. Asta inseamna ca e randul meu. Ma focusez cum numai eu stiu. “Da cum dreaq sa transmit?” ma intreb eu nedumerita la un anumit moment. “Sa repet cuvantul la nesfirsit sau sa ma gandesc la esenta lui?. Tare nestrategic m-am implicat eu in toata chestia asta, trebuia sa precizez din start ce si cum”. In timp ce eu intuiam modalitatile de transmitere a unui gand aud un “miau” strident dupa usa. Pisica mea deja incepea sa se enerveze. Ea nu suporta lipsa de atentie.

- Hai zi ce ai simtit si ce cuvinte ti-au venit in cap, ma intreaba pe un ton de expert prietena mea.

- Pai… nustiu, ma hlizesc eu. Am zimbit si am ras ca proasta. Cam asta, in linii generale. Spune-mi ce cuvant mi-ai transmis ca eu asa si nu m-am “vrubit’.

- Orgasm.

- Eeee, perverso. De la cine ai invatat?:D  Acum e randul tau sa-mi spui ce ai halucinat.

- Eu tot ma radeam, iar la un moment dat te-am vazut calare pe un cal. Ce incercai sa-mi spui?

- Cuvantul pe care am incercat sa ti-l transmit era “fericire”…

Morala: oameni buni, cu prietenii cel mai eficient se comunica la un pahar de bere sau o cafea:)

Cui ii place timpul asta ploios de afara, sa ridice mana in sus… asa ca pe timpurile pionieratului, cand nu aveai dreptul sa te exprimi pana nu ridicai mana in sus si obtineai permisiunea profesorului (si nu era vorba doar de o singura ridicare a mainii in sus, dar era obligatoriu ca ambele coate sa-ti fie lipite de masa). E greu sa-mi placa aceasta dupa-amiaza de duminica, pentru ca e friguroasa de e mijlocul iernii si ploua uracios. Ce poti sa faci pe un astfel de timp cand esti singur in casa? La sigur nu mergi la plimbare (cel putin nu eu si nu acum). Dormi pana mai tarziu, privesti televizorul, mai citesti ceva, mai vorbesti la telefon si dupa aceea plin de plictiseala incepi sa te gandesti. Asa am facut eu azi.

Ma gandeam ca suntem sclavii propriei vieti. Actiunile ne sunt mereu dictate de un orar. La gradinita tre sa mergi de la ora x pana la ora y, iar de sarbatori esti aproape obligat sa reciti poeziile prostesti despre Mos Cracila si insotitoarea lui, despre cat de frumoase sunt ouale vopsite si tot asa. La scoala si facultate acelasi cantec plictisitor. Apoi te angajezi si mergi la serviciu regulat, iar daca ai propriul business, atunci i-ati adio la de la weekend-uri si liniste sufleteasca. Concluzia e ca ori stai in sistem si supravietuiesti, ori iesi de acolo si ramai singur. Dar asta e gruz, si nu imi plac gandurile astea, deaceea incep sa ma gandesc la altceva mai vioi, desi tot legat de sistem.

Astfel, cum ar fi daca intr-o buna zi te duci la oficiu imbracata in stilul reginei Elizabeta a II-a, adica cu peruca sub care posibil misuna paduchii, rochii largi cu decolteuri la fel de largi. Te asezi regeste in fotoliu, la telefon raspunzi cu “yes, sir”, semnezi documente cu penita muiata in cerneala, iar in pauze, pe timp de vara fierbinte, iesi dupa o cafea sau apa avand umbrela de soare deasupra capului.

A doua zi, iti vezi sefa cu schimb mortal de look. In locul coafurii ingrijite de culoare blonda vezi parul adunat “arici”, ochii vopsiti in culoarea neagra, din nas si limba ii atirna cateva perechi de cercei, unghile vopsite si ele in negru, imbracata in haine de piele, cu manusi cu degetele taiate. O vezi cum se apropie de oficiu pe un Harley beton, intra la ea in cabinet pufaind din tigara si trimite prin email tuturor un mesaj: Yo, azi suntem off-duty, mergem sa ne kalbasim intr-un night club.

Eh, dar asta se intimpla numai in gandurile mele…

Voi tot , uneori, ca din senin, simtiti cum sufletul vi-i taiat in bucatzele mici de parca un bucatar abil si-ar face foarte sirguincios treaba, exploatind cutitul la maxim?

Voua tot vi-i lene sa va ridicati de pe scaun si sa va duceti la veceu, chiar daca simtiti ca ati depasit pragul limita si ca acus cedati si nervos, nu numai fizic?

Voi tot aveti momente cand va spuneti “da-o nah de diplomatie, nu pot sa-l mai ascult pe idiotul asta” si ii trintesti receptorul in nas, scuzindu-te amabil peste vreo cateva ore ca ti s-a descarcat bateria de la telefon tocmai in mijlocul discutiei.

Voi tot petreceti in veceu mai mult de juma’ de ora (dar nu din cauza ca procesele fiziologice va creaza probleme) fara sa realizati ca, de fapt, planificarea strategica se face mai comod la birou?

Voi tot…?

O simt cum se strecoara lent prin vene acompaniata de susurul monoton al ploii de afara. “Nici intr-un caz”, ii declar eu categoric. Imi scot instrumentele de protectie. La un moment dat simt cum peretii barajului creat de mine devin tot mai subtiri.  O sperii cu o cafea. Nimic. Mai mananc un mar. La fel. Ma ciupesc de obraji. Aproape nici o schimbare. Imi zic disperat de incurajator  ”it’s all about mind” si continui sa ma concentrez asupra textului din fata. “Ce, ce… ap’ ce e cu impactul pana la urma?…”, simt ca e determinata sa ma doboare. Ma ridic somnoros de pe scaun si ma indrept spre usa in speranta ca aerul umed si rece ma va inviora putin. Gresit. Timpul de afara ii este aliat. Pishatul ploii are efect de dimidrol asupra mea. Am descoperit o noua forma de dimidrol: dimidrol care se inspira. E prima data cand natura mi-l administreaza. Pana acum l-am testat doar sub forma de pastile si injectii.

“Ai mila” cedez eu cochet, “nu am facut nimic din ce mi-am planificat, mi-am pus toate sperantele in ziua de azi”. Mi-a zimbit batjocoritor ….

 Azi este 9 septembrie, adica 9/9. Exact peste un an va fi 9/9/9 [hai sa inchidem ochii la cifra 2 (din 2009), lasati-ma sa visez in voie].

9/9/9 in stare profunda de ebrietate arata ca 6/6/6 …

Mie imi place cifra 9. Cifra 9 m-a urmarit si continua sa ma urmareasca peste tot. Cifra 9 imi poarta noroc. Biletul 9 la examene, intrebarea 9 la teste, numarul 9 in autobus si lantul de aberatii continua la nesfirsit. Recent, am descoperit ca daca adun cifrele din coordonatele mele de intersectie cu terra (adica, data, luna si anul nasterii) tot la 9 ajung. Si mai recent decat precedentul recent, am obtinut cifra 9 adunand toate cifrele din numarul cardului meu bancar.

Eu, incepind de astazi 9/9, si pana la 9/9/9, voi face 9 lucruri pe care, din varii motive, nu am reusit sau am indraznit sa le fac pana acum [primul cred ca ar fi sa dorm mai mult si sa bredesc mai putin ].  Ziua de 9/9/9 va incununa capodopera …

Citeam undeva zilele astea ca viata nu trebuie sa fie tratata ca pe un obiectiv in sine, ci trebuie sa fie descoperita in fiecare zi. Acest lucru mi-a amintit de alte cuvinte care sunau cam asa: cand a fost ultima data cand ai facut ceva pentru prima data? …..

Unde a disparut buchetul mare de trandafiri rosii de pe biroul meu, trandafiri pe care eu ieri singura mi i-am facut cadou? De ce mi-am dat seama de disparitia florilor astea superbe abia acum seara cand mergeam spre casa?

De ce un magazin de mobila tre’ sa se numeasca “Barcelona”, mai ales ca intrarea este intr-un bloc vechi de locuit care sta sa se darame in orice moment, iar geamurile numai a Barcelona nu-ti vorbesc?…

O zi incolor de linistita.

Prima zi de lucru in oficiu, dupa un concediu lung, ti-o dedici, de obicei, corespondentei, inclusiv stergerii mesajelor ce au subiectul “Enlarge your penis”, “Interesting porn Jessica Alba”, “From Dr.Smith”, etc. A doua zi iti spui ca e timpul sa te apuci de lucru, dar la un moment, in plina discutie cu colega despre amintirile de vacanta, te suna receptionista si iti spune ca azi e zi “scurta” pentru ca maine e ziua Independentei. Au trecut doua zile de lucru si iti dai seama ca nu ai facut nimic cu exceptia intocmirii listei cu “things to do”. “Ei las’, ramane pe poimaine”, te consolezi tu.  Poimaine dimineata, adica a patra zi din saptamana, incepi sa-ti faci planuri pentru weekend. Vinerea, ti-o dedici citirii unor articole de pe net, care, altadata, nu prezentau asa mare interes pentru tine, si numeri in gand localurile unde ai putea sa intri spre seara sa tragi o tarie. Dupa 5 zile extrem de obositoare, te pomenesti in weekend, dar iti promiti ca prima saptamana din luna septembrie va fi foarte productiva …:)