Ena

Dupa ce am citit pe blogul cititoarei-aproape-fidele despre apartamente in chirie, m-au luat cu asalt amintirile si m-am intors la anii de studentie, o perioada frumoasa si agitata din viata mea. Asadar, flashback: Iaka-ta-ma-s fetitza din provincie venita la oras, plina de dorinta de a ma dedica studiilor oferite de cea mai veche universitate din capitala tzarii-muma.

Primul an de facultate am trait la unchiu-meu (adica, fratele tatei), ca parintii se gandeau ca daca merg in caminele studentesti, atunci o sa ma dedau desfriului si o sa uit de facultate (sau intr-un limbaj mai civilizat: pe parintii ii preocupa faptul ca viata din camin m-ar fi putut sustrage de la scopul primordial pentru care parasisem cuibul parintesc). Si apoi, mai bine sa stai linga persoane apropiate (yeah, right!), se gandeau tot ei in timp ce mie imi era paralel (a zrea! am concluzionat eu mai tarziu).

Al doilea an de facultate am inchiriat o odaie intr-un apartament ce apartinea unei familii tare controversate. Nu intru in detalii, insa momentele care le-am retinut pe parcursul unui an de zile au fost cam urmatoarele:

- stapinului apartamentului ii placea “sa-si traga cartzile” in fiecare zi. Uneori la serviciile lui apelau si prietenii sai.

 -sotia sa orice discutie despre barbati o incheia cu fraza “cine dracu’ m-a pus sa ma casatoresc virgina”.

- fiica lor de vreo 12-13 ani, pe linga faptul ca era obsedata de cosmetica si baietzii din curtea blocului, obisnuia sa sune anonim tot felul de persoane si sa le spuna cat de infecte sunt (acesta devenise un ritual zilnic).

Si ca sa ma incadrez si eu cumva in peisajul asta, in una din lunile de iarna, am uitat robinetele deschise in apartament si am inundat vecinii de apartament, vecina de la etajul doi, si am stropit-o putin si pe cea de la primul etaj.

Asa.. anul trei de facultate. Am locuit intr-un camin studentesc. Very nice, very nice. Concluzia este ca daca esti om integru, esti greu de influentat. Viata in camin e frumoasa. Serile de ceai, care durau pana la orele 3 noaptea, nu o sa le uit niciodata. Se organizau in odaia unde locuiam eu cu inca doua colege de facultate. Una blonda si desteapta. Cealalta tot blonda, dar curva. Eu bruneta si pofighista.

Anul patru de facultate. “Splashnaia” viata de camin.  Prima jumatate de an am trait-o intr-un camin pentru studenti. Mi-a lipsit mult sala de lectura cu banci de pe vreamea lui papura-voda unde ma retrageam noptile, nu neaparat pentru a invata (numa’ hai nu va ganditi la nebunii, ok?).  Mi-a lipsit si muzica lui Vasea burtosu’ pe care il apuka cantatul la chitara pe la orele 2-3 dimineata. Celelalte luni am stat intr-un alt camin, dar cu o alta structura, populat de familii.  Locuiam singura. Familii de retardati a caror scop suprem in viata era cumpararea unei masini, “stenka” si alt bred. Ma plictiseau.

Anul cinci. Wawawiwa. Am “schimbat” cinci locuri de trai intr-un singur an. A fost fun, totusi. Aveam mereu la dispozitie o geanta mare, in care imi puneam cartile si alta mica, in care imi impachetam hainele. Deci, always ready to go. Ba plecam ca nu vroiam sa depind de nimeni, ba plecam fara sa stiu si eu de ce, ba plecam “za campaniu” pentru vre-o prietena de-a mea si tot asa. Abia acum imi dau seama ca pe atunci eram independenta de lucruri materiale. Ma gandesc ca acum daca ar trebui brusc sa las totul si sa plec, avind doar minimul la mine, minimul ar fi, probabil: telefonul mobil (pentru a putea oricand sa-mi sun parintii si apropiatii), cardul bancar (“banii nu aduc fericirea, dar contribuie la ea”) si cateva documente precum buletin, pasaport si poate diplome/certificate.