Barter
Arunc un urlet nesonorizat in noapte, care prin frecventa sa inalta sparge timpanele bacteriilor viitorului meu pentru cel putin urmatorii cinci ani. Noaptea, scuturata din rutina ei, imi trimite in semn de complicitate cateva stele. La randu-mi, drept recunostinta aprind lumanarile de pe geam, caci stiu ca ei ii place sa se scalde in lumina lor. Am devenit aliati, iar fidelitatea mi-a rasplatit-o prin a ma invata sa privesc dincolo de bezna ei. Vreti sa stiti ce se afla de cealalta parte? Plaja sufletelor nude…
Portrete
Oamenii pe care ii intilnesti in circumstante oficiale, pot fi tare diferiti in afara orelor de lucru ori atunci cand isi slabesc nodul cravatei de la gat. De exemplu, cu cativa ani in urma, eram la o conferinta in Polonia. Conferinta a adunat mai multa lume din diferite tari, care au venit sa se dea cu parerea cat de naspa le poate fi tarilor cu regiuni separatise si sa asculte tot felul de ambasadori si experti a caror discurs diplomatic puteai sa-l intuiesti fara sa te obosesti sa-l asculti. Plictiseala mare, mai pe scurt. Pauzele de cafea din prima zi au adunat in jurul meu un olandez de origine tailandeza, un sirb, un italian si 3 polonezi (2 f si 1 m). Gasca formata a fost tare electrica, parca eram toti facuti de o mama, dar de la tati diferiti. In aceasta formula am petrecut toate cele 3 zile de conferinta si 3 nopti de familiarizare cu cultura poloneza.
Iata cam cum arata tabloul de familie:
Tailandezul S. era tare destept, asa de destept de incepeam sa ma complexez. Pe linga aceasta era tare vorbaretz, mereu avea ceva de spus. Era atit de vorbaret, incat dupa ce m-am intors in Moldova, vocea lui cu accent tailandezo-olandezo-englezesc m-a urmarit inca cateva zile prin somn, de-mi parea ca incep sa am galiunishi. Ii mai placea sa benefieze de tot ce se oferea gratis, chiar daca uneori nu era necesar. Servetele gratis, de ce nu? Dulciuri de la restauranciku din tren gratis, las’ sa fie, you never know.
Sirbul P., o fire mai timida si visatoare, ochi negri, par negru, nu prea inalt de statura. Vorbea metaforic. Adevarat Eminescu. Incepea sa-mi vorbeasca de fiecare data in sirba, iar eu in rusa, desi nici unul din noi nu cunostea o iota din limba in care era abordat. In fiecare seara, inaite de raiduri-le noastre de noapte, venea si statea in camera mea de hotel. Eu nu aveam nici o treaba cu el, iar el nici o treaba cu mine. In ziua cand plecasem de la conferinta a furat bateriile de la telecomanda tv-ului din hotel si le-a pus la dictofonul care nu fusese utilizat pe parcursul conferintei din cauza lipsei acestora. Ne-a inregistrat pe toti in timp ce stateam in tren si ne curgea krisha colectiv, in cateva limbi ale lumii.
Italianul D. Simpatic baiet si plin de umor. Avea o problema cu legitatzile economice stabilite in EU. Cu el si tailandez am mai petrecut o zi impreuna in Krakow. In noaptea in care ne indreptam cu trenul spre Krakow, a zis foarte ferm ca imediat ce ajungem la hostel (trebuia intai sa cautam unul, ca nu rezervasem nimic) vom iesi in oras sa ne distram si nici sa nu indraznim sa refuzam. Loc de dormit am gasit pe la orele 1 noaptea. Ghiciti cine a cedat primul oboselii si somnului:D. Tot el a rezervat online mie si tailandezului hotel in Varsovia. Inca bine ca hotelul cela mai avea odai libere, caci D. parea sa fi uitat sa apese pe “submit” button, atunci cand se apucase sa faca rezervarea.
S., poloneza durdulie. Facea parte din organizatorii evenimentului. Ceilalti polonezi din gasca o iubeau. Era encyclopedia lor. Si avea un umor la fel de encyclopedic. Foarte grijulie si atenta la detalii.
P. si ea de origine poloneza. Blonda, finuta la suflet, dar si la corp, de-ti venea sa opresti vantul cand adia in directia ei. Avea o engleza oribila. Dar la un anumit moment al serii acest lucru a inceput sa conteze mai putin:D. Colegii ei, mi-au povestit cum intr-o seara P. s-a luat la intrecere cu alcoolul. Peste ceva timp, a decis sa plece acasa, si-a luat ramas bun de la toata lumea si dusa a fost… pana la scara blocului unde a si adormit:D
K, polonez si el. Brunet si visator. Artistic. Parca era Calin. Avea prietena care inchiria apartament in acelasi oras. Incapator apartament 
Eh, mi-i dor de conferinte petrecute in afara tarii:)
Decide strategic
Pe mine ideea de internet ma fascineaza. Ti-a aparut o intrebare, fuga in “google” sau alte motoare de cautare si gasesti raspunsul. Bine, sunt si aici un sir de riscuri, dar hai sa nu ne oprim la ele. Simbata, cotrobaiam dupa ceva prin internet si am nimerit intimplator pe un site cu tot felul de sfaturi pentru diferite stari/situatii. Unele din ele interesante, altele mai putin. Ceea ce mi-a retinut atentia, m-a amuzat si mi-a ridicat un sir de intrebari a fost urmatorul articol: “How to Make Good Decisions Quickly and Effectively”.
Articolul propune doua strategii de baza:
Strategia 1: Asculta-ti intuitia.
In acest scop autorul sugereaza mentinearea unui jurnal special pentru cel putin sase luni, in care sa analizezi decizii pe care le-ai luat in trecut, fie ele rele sau bune, modul in care au fost facute aceste decizii, etc. In conceptia autorului este important sa-ti urmezi instinctul atunci cand inveti sa iai decizii strategice. Este crucial sa ai incredere in intuitie. Luarea de decizii bune, presupune eliminarea unor factori poluanti precum ce doresc sau cred alti oameni, ce te-au invatat parintii sau profesorii, etc. Zilele ne sunt umplute de tot felul de elemente externe, care foarte usor ne deconecteaza de la ghidarea noastra interioara, iar pentru a ne “conecta” strins la propria intuitie este necesara multa practica (prin asta si se explica necesitatea jurnalului).
Asta a fost in linii generale despre prima strategie.
A doua strategie mi s-a parut “quite entertaining” 
:
Strategia 2: Folositi cimpul energetic al corpului.
Luarea de decizii bune implica si “ascultarea” propriului corp. Astfel, va ridicati in picioare, inspirati adinc pe nas lasind mainile in jos de-a lungul corpului sau aducandu-le in dreptul plexului solar. Inspirati pe nas si expirati pe gura. In cazul cand sunteti novice la efectuarea acestui exercitiu, inchideti ochii (ajuta la inlaturarea elementele visuale ce v-ar putea distrage, precum si la restabilirea in contact cu propriul centru).
Astfel, corpul majoritatii persoanelor se inclina inainte in cazul in care tinde sa raspunda cu “da” la o anumita decizie sau se inclina pe spate cand preferinta este spre “nu”. Din momentul in care simti cum corpul tau raspunde la anumite decizii, esti in mai mare contact cu campul energetic al corpului, iar aceasta te va ajuta sa iei decizii bune mai rapid.
Initial am facut un sir de comentarii in baza celor citite, incercand sa fac pe experta. Da la un moment dat am trecut la partea practica si toata seara m-am leganat ba inainte, ba inapoi:D
Iulicika
Am decis sa “omor” jumatatea de ora pe care o am pana a intra intr-o sedinta, scriind despre un personaj din proximitatea rasaritului vietii mele. Iulia este vecina copilariei mele. De cand ma tin minte toti ii ziceau “Iulicika”, dar nu din cauza ca ar fi fost o fetiscana. Nu, Iulicika la moment are cel putin 70 de ani, iar eu am fost copil nu chiar cu atit de mult timp in urma:).
De ce anume vreau sa vorbesc despre Iulicika? Pentru ca era un muher diferita de restul femeilor pe care le-am cunoscut fiind copila. A locuit de una singura o viata intreaga, nefiind casatorita vreodata, neavand copii. Au fost tentative de a fi petzita de tot felul de indivizi, dar toate incercarile s-au soldat cu nimic. Iulicika vorbea chinuitor de mult, daca te observa ca treceai pe linga poarta ei, atunci era pisetz cu tine, adica nu mai scapai de ea, puteai sa si te pishi in caloshi, ea oricum nu te lasa in pace sa pleci. Se pornea din urma ta povestind, in timp ce tu te indreptai spre casa tinandu-ti organele genitale cu mana de frica sa nu faci pe tine.
Iulicika era tare “zlapamiatnaia” si avea inima “de caine” (asa au comentat vecinii). Nu se impaca cu mama ei, iar in ziua inmormantarii lui maica-sa (locuia alaturi) a pus muzica la maxim la ea in curte. Unica ei sora tot alaturi locuia, insa nu a vorbit cu ea o viata intreaga, chiar daca ultima a facut tot efortul din lume sa o imbuneze. A decedat si sora ei, nici la ea la inmormantare nu a fost.
Iulicika avea multe animale pe langa casa, toate de virsta ei. Daca cumparai de la Iulicika o gaina, atunci iti mai trebuia inca o viata de om sa fierbi carnea. Iata ce povesea Iulicika maica-mii vizavi de ultimul ei boyfriend (tipul a venit cateva seri la rand, insa ea nu l-a invitat in casa, l-a tinut la poarta pana la miezul noptii si tot ii povestea ceva): In timp ce discutam aveam pusa o gaina la fiert si a fiert carnea, a fiert si nu a mai fiert.
Iulicika avea multi copaci fructiferi si tot felul de bunatati similare: ciresi a caror fructe se coceau primele in sat, un copac de prasad gigant, etc. Dar Iulicika pe langa diareea verbala, mai suferea de un alt defect: zgircenia. Era atit de zgircita, incat statea pe intuneric ca sa nu cheltuie bani pe energie. Noi, “baistrucii” mahalei, cum ne numea ea nejustificat, o pedepseam pe Iulicika in fiecare primavara, vara si toamna, adica anul imprejur. Cand se lasa amurgul (adica cand ea se retragea la somn) saream gardul de la gospodaria ei si furam fructe.
Iulicika era femeie educata, ea nu injura, iar daca o facea vreodata, atunci foarte literar. De exemplu, ea nu zicea “ ‘nedzăi măsî”, ci “ ‘nezeii măsii”.
Copila fiind mereu mi-am dorit sa ma catzar pe motocicleta cu atas pe care Iulicika a cistigat-o la loterie si care ruginea in curtea ei de ani buni. Dar ea nu permitea nimanui sa se atinga de ea…
Iulicika e o ciudata si era bolnava ultima data cand am vazut-o.
In cautare generala
M-am dat in cautare generala de doua luni. Ma caut peste tot, dar celulele imi sunt diseminate in toate colturile universului si nu e atit de usor sa ma regasesc. Am gasit o parte din mine in apa limpede si calda de mare; aplauzele ritmice ale valurilor si cerul presarat cu stele al lunii august mi-au lipit pe sufletul menstruos inca cateva zeci de particule pierdute. Mi-am plimbat insomnia prin bezna noptilor de vara culegand raspunsuri la intrebarea “de ce?”. Am sfredelit cu privirea seri la rand fumul de tigara din localurile in care ma refugiam, in speranta ca dupa nourii de nicotina consumata de altii se ascunde ceea ce caut eu . Am netezit suprafata self-esteem-ului cu recunostinta din ochii celor mai tristi ca mine si laudele celor care mi-au simtit valoarea. Am batut la usa marilor filosofi, dar am facut cale intoarsa pentru ca nu am avut rabdare sa-i ascult. Am permis uitarii sa ma contopeasca cu ritmul frenetic al pasilor uzati de lungi plimbari, incercand a intelege de unde vin si care imi este destinatia. La un apus de soare mi-am dat seama ca m-am pierdut din nou.
Minciuna
Mi-i greu sa iert persoanele care mint. E vorba de minciunile venite din partea oamenilor apropiati. De ceilalti mincinosi imi pasa mai putin. Stiu ca, uneori, unele devieri de la adevar isi au rostul, dar nu atunci cant te fac sa te simti tradata dupa ce le descoperi. Mai stiu ca uneori oamenii care ne iubesc (parinti, frati si surori, iubiti si iubite, prieteni), isi permit sa ne minta doar in cazuri extreme, atunci cand le e frica ca daca am afla adevarul imediat am putea fi afectati intr-o masura mai mare (de fapt, tot la ei se gandesc in momentul cela, nu va flatati ca e vorba direct de binele vostru), decat daca am afla mai tarziu. Gresita abordare, cred eu.
Mi-i atit de greu sa iert poate din simplu motiv ca nu mint persoanele pe care le iubesc. Nu pot minti, de parca mi-au injectat la nastere serul adevarului (vorbesc strict de viata personala). De mic copil am fost mereu pentru dreptate. Ma certam cu parintii cand vedeam ca ceva nu e corect (desi viata nu este o linie dreapta si ce e incorect pentru moment, poate fi corect pe termen lung). Ma certam cu altii cand vedeam ca cineva este tratat prost pe nedrept. Oamenii ca mine mor repede si nu de “moarte buna”:) De ce? Pentru ca lumea este o mare nedreptate, iar decat sa incerci sa schimbi lumea, adica oamenii din jur, mai bine iti viri un deget in fund si-ti faci masaj la prostata.
Mi-i atit de greu sa accept minciuna incat ma sufoc. Nici macar ganduri de razbunare nu am. Nici sila nu-mi este. In acelasi timp, nici indiferenta nu pot fi. Pur si simplu, ma sufoc. Am sensatia ca in orice moment o sa explodez in miliarde de particole care vor molipsi universul de simtul dreptatii si lumea va fi mai putin infecta…
Cand afara ploua
Cui ii place timpul asta ploios de afara, sa ridice mana in sus… asa ca pe timpurile pionieratului, cand nu aveai dreptul sa te exprimi pana nu ridicai mana in sus si obtineai permisiunea profesorului (si nu era vorba doar de o singura ridicare a mainii in sus, dar era obligatoriu ca ambele coate sa-ti fie lipite de masa). E greu sa-mi placa aceasta dupa-amiaza de duminica, pentru ca e friguroasa de e mijlocul iernii si ploua uracios. Ce poti sa faci pe un astfel de timp cand esti singur in casa? La sigur nu mergi la plimbare (cel putin nu eu si nu acum). Dormi pana mai tarziu, privesti televizorul, mai citesti ceva, mai vorbesti la telefon si dupa aceea plin de plictiseala incepi sa te gandesti. Asa am facut eu azi.
Ma gandeam ca suntem sclavii propriei vieti. Actiunile ne sunt mereu dictate de un orar. La gradinita tre sa mergi de la ora x pana la ora y, iar de sarbatori esti aproape obligat sa reciti poeziile prostesti despre Mos Cracila si insotitoarea lui, despre cat de frumoase sunt ouale vopsite si tot asa. La scoala si facultate acelasi cantec plictisitor. Apoi te angajezi si mergi la serviciu regulat, iar daca ai propriul business, atunci i-ati adio la de la weekend-uri si liniste sufleteasca. Concluzia e ca ori stai in sistem si supravietuiesti, ori iesi de acolo si ramai singur. Dar asta e gruz, si nu imi plac gandurile astea, deaceea incep sa ma gandesc la altceva mai vioi, desi tot legat de sistem.
Astfel, cum ar fi daca intr-o buna zi te duci la oficiu imbracata in stilul reginei Elizabeta a II-a, adica cu peruca sub care posibil misuna paduchii, rochii largi cu decolteuri la fel de largi. Te asezi regeste in fotoliu, la telefon raspunzi cu “yes, sir”, semnezi documente cu penita muiata in cerneala, iar in pauze, pe timp de vara fierbinte, iesi dupa o cafea sau apa avand umbrela de soare deasupra capului.
A doua zi, iti vezi sefa cu schimb mortal de look. In locul coafurii ingrijite de culoare blonda vezi parul adunat “arici”, ochii vopsiti in culoarea neagra, din nas si limba ii atirna cateva perechi de cercei, unghile vopsite si ele in negru, imbracata in haine de piele, cu manusi cu degetele taiate. O vezi cum se apropie de oficiu pe un Harley beton, intra la ea in cabinet pufaind din tigara si trimite prin email tuturor un mesaj: Yo, azi suntem off-duty, mergem sa ne kalbasim intr-un night club.
Eh, dar asta se intimpla numai in gandurile mele…
Violarea feng-shui-ului
Cu putine zile in urma am auzit urmatoarele cuvinte: “Nu mai pot! Femeia asta imi f**e feng-shui-ul”. Expresia fusese rostita de o tinara experta nervii careia stateau sa explodeze din cauza unei alte femei tinere, cu care era nevoita sa lucreze. Expresia mi s-a parut, pe cat de vulgara, pe atit de originala. Nu o mai auzisem pana atunci. O fi de “vina” persoana de la care am auzit-o sau modul in care a fost rostita or circumstantele in care a fost pronuntata, nu stiu.
Stateam si ma gandeam zilele astea cand si cum ar putea sa ne fie perturbat “feng shui-ul” (F.S) si ce trebuie sa facem pentru a restabili echilibrul si fluxul armonios de energie care circula prin microcosmosul fiecaruia din noi:). Metode sunt multe, depinde de caz si cat de iscusit esti in a le alege. Aceasta abilitate vine odata cu practica
Exemplu:
Vineri dimineata. Mergi spre serviciu si ai deja scenariul zilei in fata: Intri pe usa, iti arunci geanta pe un scaun, cu un picior conectezi computerul, in timp ce mainile iti cauta cana pentru ceai/cafea. Dupa sau in timpul unei cafelutze/ceai, citesti noutatile si verifici corespondenta. Te mai uiti alene peste ce ai avut planificat pentru ziua de azi si iti zici ca daca faci asta luni nu moare nimeni. Pe urma mai intri pe niste bloguri care-ti sunt dragi si a caror postari noi le astepti cu sufletul….intins pe monitor. Si iata asa toata ziua…satisfactia e cu atit mai mare cand te gandesti ca ma esti si platita pentru asta. Da, cu scenariul asta utopic intri tu vineri dimineata in oficiu…. Numai ca imediat ce te-ai asezat la birou iti dai seama ca nu ti-i dat sa fii “sam sebe rejisior” in acest sfirsit de saptamana. Ba esti sunata cu tot felul de intrebari printre care se strecoara si lucruri irelevante subiectului si nu poti scapa de indivizi nici daca mimezi o tuse zdravana or te prefaci ca intre timp explici colegei niste lucruri care nu suporta amanare. Ba trebuie sa faci ceva urgent, care-ti solicita concentrarea la maxim, iar tu esti prea relaxata pentru asa ceva. Pe urma mai afli o noutate proasta pentru care nu erai pregatita, ceea ce iti da peste cap toata buna dispozitie. Spre sfirsitul zilei ai o intilnire, la sfirsitul careia iti dai seama ca tre sa stergi si rahatul aparut din urma iresponabilitatii cuiva (de parca nu iti sunt suficiente prostiile pe care le faci tu). Vineri seara din real life: esti stoarsa ca o lamaie, nu ai chef sa vezi pe nimeni, te irita toti si toate, pana si aerul din jurul tau. Aproape de ora sase te apuka “lomka” sufleteasca: esti cu un pas in weekend si nu stii ce sa faci cu el, pentru ca pana acum toate sfirsiturile de saptamana le-ai lucrat, iar timpul liber scares the shit out of you. Iata asta a fost curba care a condus spre gaurirea feng-shui-ul. Ascensiunea catre firul ce leaga toate cele cinci elemente F.S. porneste in momentul in care articulezi politicos “Ei, pizdetz, trebuie sa ma iau in maini”, iar in acelasi timp , pentru orice eventualitate iti viri nesigur in geanta niste dosare legate de serviciu. Ca un “last move” intri in messenger si dai un “buzz” cuiva care stii ca este la lucru si vineri seara dupa sase (te consolezi ca macar nu esti unica).
- Esti?
- Sunt.
- Pana cand?
- Inca o ora, dupa ma duc sa cumpar niste jucarii, merg in ospetie in weekend. Tu?
- Nu stiu. Imi planificasem sa merg la sport intr-o ora, dar nu mi-i a trai dupa agenda in seara asta.
- Hai cu mine la cumparaturi, dupa care ne retragem in vre-un local.
- Hai.
Peste o ora stau si ma ingretosez de produsele turcesti din magazinele pompoase ale Chisinaului. Inca dupa o ora intru in localul preferat. Comand mancare si bautura preferata. Palavragim. La un moment dat incep sa-i birfesc prietenei despre tipul care sta in spatele ei si nu ma lasa in pace cu privirea. Eu il stiu, el nu ma stie. Lui ii place sa se dea in spectacol. Reuseste sa priveasca fundurile tuturor domnitzelor care intra si ies din local si, in acelasi timp, nici de mine nu uita. Alaturi de el mai stau doi tipi. Unul din ei e cu spatele la mine, dar nu mi-i greu sa ghicesc cine este. E unul din unghiurile triunghiului filosofic din care faceam parte candva. E timpul sa ma amuz, imi zic in sinea mea. Trimit un sms, prin care ii zic “pofta buna”. “Posibil ca nu are numarul meu inregistrat”, gandesc eu intre timp. Il vad ca se intoarce si se uita prin sala. Ma inclin putin intr-o parte, ca sa nu va vada, iar daca o sa ma vada, nu o sa ma recunoasca din prima, ca mi-am schimbat look-ul. In timp ce prietena S. imi povesteste despre sterva care a zaibit-o pe parcursul intregii saptamani, observ ca el nu mai este la fel de atent la discutia celor doi colegi. “Mission accomplished”, mi-am zis satisfacuta. La a treia incercare nereusita de a depista autorul sms-ului, mi se face mila si ii flutur din mana. Se apropie, ii ardem o partida de filosofie, iar cand observ ca colega mea se plictiseste, ma prefac ca nu mai am ce spune. Intelege aluzia si se retrage.
Dupa cateva inghitituri de vin, ii povestesc toate frustrarile lui S. Pe urma le ascult pe ale ei. Partea din mijlocul palavragelii nocturne este alocata subiectelor ce tin de aprecierea dolarului, gaurilor din ozon, etc. Dupa care vorbim despre barbati. Imi povesteste despre o fosta iubire intilnita pe internet. Din cand in cand de noi se apropie proprietarul/managerul localului si ne intreaba daca ne place mancare. Mi imi place atentia asta, mai ales ca proprietarul e un barbat care zimbeste frumos, pe S. incepe sa o deranjeze. Dupa o infuzie de ceai verde ne pornim pe la casele cui ne are, mutumindu-se reciproc pentru seara minunata. Parca nu s-a intimplat nimic deosebit. Uneori banalitatile pot fi un balsam foarte bun dupa ce cineva sau ceva ti-a penetrat feng-shui-ul.
Is it just me or?…
Voi tot , uneori, ca din senin, simtiti cum sufletul vi-i taiat in bucatzele mici de parca un bucatar abil si-ar face foarte sirguincios treaba, exploatind cutitul la maxim?
Voua tot vi-i lene sa va ridicati de pe scaun si sa va duceti la veceu, chiar daca simtiti ca ati depasit pragul limita si ca acus cedati si nervos, nu numai fizic?
Voi tot aveti momente cand va spuneti “da-o nah de diplomatie, nu pot sa-l mai ascult pe idiotul asta” si ii trintesti receptorul in nas, scuzindu-te amabil peste vreo cateva ore ca ti s-a descarcat bateria de la telefon tocmai in mijlocul discutiei.
Voi tot petreceti in veceu mai mult de juma’ de ora (dar nu din cauza ca procesele fiziologice va creaza probleme) fara sa realizati ca, de fapt, planificarea strategica se face mai comod la birou?
Voi tot…?
Flashback
Dupa ce am citit pe blogul cititoarei-aproape-fidele despre apartamente in chirie, m-au luat cu asalt amintirile si m-am intors la anii de studentie, o perioada frumoasa si agitata din viata mea. Asadar, flashback: Iaka-ta-ma-s fetitza din provincie venita la oras, plina de dorinta de a ma dedica studiilor oferite de cea mai veche universitate din capitala tzarii-muma.
Primul an de facultate am trait la unchiu-meu (adica, fratele tatei), ca parintii se gandeau ca daca merg in caminele studentesti, atunci o sa ma dedau desfriului si o sa uit de facultate (sau intr-un limbaj mai civilizat: pe parintii ii preocupa faptul ca viata din camin m-ar fi putut sustrage de la scopul primordial pentru care parasisem cuibul parintesc). Si apoi, mai bine sa stai linga persoane apropiate (yeah, right!), se gandeau tot ei in timp ce mie imi era paralel (a zrea! am concluzionat eu mai tarziu).
Al doilea an de facultate am inchiriat o odaie intr-un apartament ce apartinea unei familii tare controversate. Nu intru in detalii, insa momentele care le-am retinut pe parcursul unui an de zile au fost cam urmatoarele:
- stapinului apartamentului ii placea “sa-si traga cartzile” in fiecare zi. Uneori la serviciile lui apelau si prietenii sai.
-sotia sa orice discutie despre barbati o incheia cu fraza “cine dracu’ m-a pus sa ma casatoresc virgina”.
- fiica lor de vreo 12-13 ani, pe linga faptul ca era obsedata de cosmetica si baietzii din curtea blocului, obisnuia sa sune anonim tot felul de persoane si sa le spuna cat de infecte sunt (acesta devenise un ritual zilnic).
Si ca sa ma incadrez si eu cumva in peisajul asta, in una din lunile de iarna, am uitat robinetele deschise in apartament si am inundat vecinii de apartament, vecina de la etajul doi, si am stropit-o putin si pe cea de la primul etaj.
Asa.. anul trei de facultate. Am locuit intr-un camin studentesc. Very nice, very nice. Concluzia este ca daca esti om integru, esti greu de influentat. Viata in camin e frumoasa. Serile de ceai, care durau pana la orele 3 noaptea, nu o sa le uit niciodata. Se organizau in odaia unde locuiam eu cu inca doua colege de facultate. Una blonda si desteapta. Cealalta tot blonda, dar curva. Eu bruneta si pofighista.
Anul patru de facultate. “Splashnaia” viata de camin. Prima jumatate de an am trait-o intr-un camin pentru studenti. Mi-a lipsit mult sala de lectura cu banci de pe vreamea lui papura-voda unde ma retrageam noptile, nu neaparat pentru a invata (numa’ hai nu va ganditi la nebunii, ok?). Mi-a lipsit si muzica lui Vasea burtosu’ pe care il apuka cantatul la chitara pe la orele 2-3 dimineata. Celelalte luni am stat intr-un alt camin, dar cu o alta structura, populat de familii. Locuiam singura. Familii de retardati a caror scop suprem in viata era cumpararea unei masini, “stenka” si alt bred. Ma plictiseau.
Anul cinci. Wawawiwa. Am “schimbat” cinci locuri de trai intr-un singur an. A fost fun, totusi. Aveam mereu la dispozitie o geanta mare, in care imi puneam cartile si alta mica, in care imi impachetam hainele. Deci, always ready to go. Ba plecam ca nu vroiam sa depind de nimeni, ba plecam fara sa stiu si eu de ce, ba plecam “za campaniu” pentru vre-o prietena de-a mea si tot asa. Abia acum imi dau seama ca pe atunci eram independenta de lucruri materiale. Ma gandesc ca acum daca ar trebui brusc sa las totul si sa plec, avind doar minimul la mine, minimul ar fi, probabil: telefonul mobil (pentru a putea oricand sa-mi sun parintii si apropiatii), cardul bancar (“banii nu aduc fericirea, dar contribuie la ea”) si cateva documente precum buletin, pasaport si poate diplome/certificate.
