Ena

Imi plac mult luminarile aprinse, in special cele colorate. Am cateva pe geam si am inceput sa le aprind in fiecare seara imediat ce ma intorc acasa, lasind, in acelasi timp lumina aprinsa in odaie; nu-mi place intunericul, iar in ultimul timp, nici semi-intunericul.  In timp ce ele ard, imi vir degetele in ceara fierbinte si lichida sau o torn peste degete. Ma fascineaza sa simt cum ceara se solidifica pe propria piele.

Faza incipienta de tranzitie a tarii noastre a sporit nivelul de romantism in sufletele moldovenilor, in special a celor de la sate. Gateau si luau cina la lumina lumanarii, se delectau grosolan cu mai multe sticle de vin la lumina luminarii, isi spalau picioarele obosite la lumina luminarii… si tot asa… Copil fiind, invatam tot la lumina luminarii. Intr-o seara, mi-am pirlit bretonul tot la lumina luminarii calarind tot felul de teoreme geometrice.

Luminarile imi mai amintesc si de seara Sfintului Andrei, adica, iarasi de copilarie. Obisnuiam sa ma alatur “fetelor mari” din vecinatate si sa facem tot felul de prostioare care tin de prezicerea viitorului si alte aberatii.  Intr-o astfel de noapte, mai multe domnitze am fost invitate la o vecina proaspat casatorita, care candva facuse parte din gasca de “fete mari” cu citiva ani mai mature decat noi, care nu ne acordau atentie noua, celor cu muci la nas si cu sutienii umpluti cu vata. Pentru a intra in gratia lor, trebuia sa le facem concert in zilele de odihna, adica: sa ne adunam la baia parasita din mahala si sa le cantam sau sa facem tot felul de scenete, iar ele, in calitate de spectatori sa ne priveasca si sa ne comenteze. Fiecare din noi, cele mai mici, aveam cate un nume de vedeta sovietica. Eu eram mai mult pe post de prezentator/moderator, ca nu prea stateam bine cu auzul muzical, in schimb introducerile in tema de care eram responsabila, te faceau sa te pishi de ris. Dupa orele de cultura rustica, ne permiteau sa stam in compania lor si, astfel, auzeam tot felul de secrete si birfe ce vizau flacaii din sat sau alte mindre pe care astea le invidiau. Revenind la Sf. Andrei si vecina Nelea: ne-a chemat intr-o astfel de seara la ea oferindu-ne spatiu pentru a ne “vraji”. Dupa ce am inebunit de cap scroafa gravida din gospodaria femeii si cainele bleg din curtea ei, ne-a zis ca stie o vraja foarte eficienta, insa pentru a avea un rezultat cat mai aproape de realitate, trebuia sa raspundem foarte sincer la un sir de intrebari, pe care urma sa le adreseze tot ea.  Pline de dubii si scepticism, nu am rezistat, totusi, tentatiei de a ne viri sub pat, cu lumina stinsa in odaie, tinind in maini oglinzile mici in care trebuia sa ne uitam foarte atent in timp ce avea sa raspundem intrebarilor ce urmau sa ne determine viitorul si sa contureze chipul ursitului in oglinda.

Intrebarile erau, bineinteles, cit mai intime. Majoritatea a raspuns la toate intebarile tinerei femei, care se distra in tot bunul pe seama noastra. Insa, in acel moment, noi eram preocupate de altceva si mai putin de lezarea inteligentei. Ultimele doua intrebari au format apogeul acelei seri. Au fost adresate pe un ton cat se poate de serios si important, ca si restul, de altfel: Voi sunteti proaste?. “Nuuuu!!!” am raspuns noi juma’ prinse in tot procesul asta, care urma sa ni-l vizualizeze pe Fat-Frumos, juma’ surprinse de intrebare. “Atunci de ce v-ati virit sub pat?”- a intrebat ea.

The moment of truth gets you, mai devreme sau mai tirziu…