Ena

“Inca o ora”…, isi zise apatic. Vivaldi practic disparuse din urechile ei, cedase muzicii oribile de la aparatul soferului, care facea cunoscuti pasagerii cu ispravile unui taxist curvar. Facu volumul la mp3 mai mare si schimba muzica pe ceva mai zgomotos. Mai bine sa-si sparga timpanele de la muzica care ii placea, decat de la cea care o asculta soferul.

“Va multumesc”, raspunse Eva amabil la iesire, fara a primi nici un raspuns de la soferul rutierei, care nu facu decat sa o priveasca nedumerit. Se vede ca nu era deprins cu amabilitatile si manifestarea recunostintei, nici din partea pasagerilor, nici din partea vietii. “In sfirsit, aer!” se gandi ea, in timp ce se apropia de taxistii care stateau linga intrarea unui bar in stil sovietic si priveau plictisiti in jur.

 -    Sunteti liber?, prima intrebare adresata primului sofer, care tocmai finalizaze disperat o negociere nereusita cu niste domnisoare dragute, care pareau sa fie revoltate de pretul solicitat pentru serviciile de taxi.

-    Da.

-    Cat luati pana la Neptun?

-    170.

-    Ha! Dumneavoastra glumiti.

-    Ei da’p cat vrei neata’?!. Hai cu 150.

-    Nu, nici intr-un caz, multumesc – raspunse ea pe un ton sec. “Ce tupeist… magarii”, ultimul fiind un cuvant prin care ii blagoslovea pe toti soferii de taxi carora le placea sa jupoaie pasagerii de vii.

I se opri ochii la un alt taxist, care parea foarte plin de sine si sexos, dupa propria apreciere, tot miscandu-si ochelarii de soare pe nas, in sus si in jos. “Asta oare s-a vazut in oglinda?”…. Dupa care privirea obosita i se opri asupra unei rutiere pe care scria numele satului natal. “Super, imi raman 170 de lei in buzunar”, se gandi ea. “Mai bine ii dau parintilor, decat jegosilor astora”.

“Cred ca acus dau nas in nas cu satenii, tare nu am chef de amabilitati acum. O sa-mi pun ochelarii de soare pe ochi, poate nu ma recunoaste nimeni dupa atita timp”.

-    Buna ziua, la ce ora se porneste rutiera? – prima intrebare adresata primei persoane din rutiera, care se dovedi a fi verisoara unei foste colege de scoala, insotita de doi copii.

-    La 12.

“Very nice” se gandi in sinea sa. “Mai sunt inca 35 de minute. O sa ma topesc daca stau inauntru, insa o sa mor de nervi daca stau afara. Ca nu pot sa stau sa ma uit la lumea din jur. E prea departe de realitatea mea si microcosmosul in care traiesc. Mai bine fac sauna imbracata si ma inabus in mirosul imbicsit din rutiera…”.

“Buna ziua”, se auzi un salut sub forma unui chinuit fortat, insuportabil de cunoscut, o tanti de vreo 40-50 de ani. “Offf, numai ea imi lispea acum” se gandi Eva cu naduf. Era vecina pe care nu o suporta.

-    Ce, mergi sa-ti vezi parintii?

-    Da, raspunse Eva calma, dar in sinea sa se gandi ca moldovenii, in special, cei de la tara, nu vor renunta niciodata la formele lor stupide de salut.

-    Of, ia stai ca o sa ma asez chiar pe scaunul de langa tine, zise tanti Olia, fosnind din sacose si din poseta invechita. “Great success!… acus nu mai scap de gura ei…”, se gandi ea cu o mina inacrita.

Dupa ce vecina s-a asezat comod, a inceput sa povesteasca “Iaka am fost la Lenutza, ca a rupt niste buruian din gradina si a inceput sa o doara rinichii”. “Ei pizdetz, ce mare efort a facut si fiica-ta.”, isi zise Eva. Gata, eu apas pe ignor, ca altfel crap de nervi…si de mirosul urat de transpiratie care adie deloc gingas din partea vecinei” .Din cand in cand se uita in directia vecinei si facea asta numai de dragul parintilor, ca sa nu birfeasca vecina prin sat pe urma ca, iaca, e cu doua facultati terminate fata asta, da nica’ educatie.

Insuportabil de cald… transpiratie… mai lipsea biziitul de muste …“Inca 14 minute…”…

-    Tare s-o scumpit acum totul, iaka crema asta candva costa 5 lei, iar acum e 25.

-    Ce fel de crema este?

-    Ii pentru gingine, ca iaca imi coc intr-una ginginile.

“Mai are asta cu destainuirile?… De ce asa greu trece timpul si de ce asa tare ma doare sufletul?”…