Cea mai busiest saptamana ever
Prima zi de lucru in oficiu, dupa un concediu lung, ti-o dedici, de obicei, corespondentei, inclusiv stergerii mesajelor ce au subiectul “Enlarge your penis”, “Interesting porn Jessica Alba”, “From Dr.Smith”, etc. A doua zi iti spui ca e timpul sa te apuci de lucru, dar la un moment, in plina discutie cu colega despre amintirile de vacanta, te suna receptionista si iti spune ca azi e zi “scurta” pentru ca maine e ziua Independentei. Au trecut doua zile de lucru si iti dai seama ca nu ai facut nimic cu exceptia intocmirii listei cu “things to do”. “Ei las’, ramane pe poimaine”, te consolezi tu. Poimaine dimineata, adica a patra zi din saptamana, incepi sa-ti faci planuri pentru weekend. Vinerea, ti-o dedici citirii unor articole de pe net, care, altadata, nu prezentau asa mare interes pentru tine, si numeri in gand localurile unde ai putea sa intri spre seara sa tragi o tarie. Dupa 5 zile extrem de obositoare, te pomenesti in weekend, dar iti promiti ca prima saptamana din luna septembrie va fi foarte productiva …:)
http://www.youtube.com/watch?v=dCNlAaV1OgE
Mi-am pus firele de la mp3 in ureche, am stins lumina in odaie, iar mai apoi cu degetele bronzate am strivit flacara luminarilor de pe geam, am tras aer in piept pentru un oftat adinc si… am amutit. Nu era din cauza ca am adormit la jumatate de inspiratie, ci pentru ca am ramas vrajita de ceea ce am vazut prin geam: lumina felinarului din fata blocului cadea misterior deasupra virfurilor de copaci care se leganau intr-un “slow motion” tulburator de mistic, insotit de ritmurile muzicii ce se revarsa la mine in urechi. Mi-am amintit de Twin Peaks si era pentru prima data cand acest gand nu-mi genera fiori de frica. Am adormit vrajita.
De data asta fara
Mi-am zis sa nu mai folosesc cuvinte “urite”, nici chiar in gind. Autosugestia rules! vacanta m-a ajutat… pana azi dimineata cand nu m-am putut abtine de la un “ia-ahuieiu” neverbalizat, dupa ce am tras pe mine pantalonii de la costumul preferat pe care nu-l imbracasem mai mult de o luna si care candva parca era “turnat” pe corpul meu. Puteam fara prea mari probleme sa fac breakdance…
In momentul cand imi scapa vreun cuvant pe care la sigur nu-l gasesti in dictionarul explicativ, dar nici in cel de regionalizme sau neologisme, imi amintesc de una din dorintele mele care nu cred ca se va realiza in curind: cea de a ma face sofer pe camion de cursa lunga. Sa-mi pun ochelarii de soare pe nas, sa-mi imbrac pe maini manusile fara degete, blugii rupti la genunchi si o geaca la fel de jerpelita si sa ma pornesc… Sa conduc pe autostrazile infinite, sa dorm la o margina de drum, sa arat degetul cui vreau si de cate ori vreau, si sa injur in toate limbile tarilor prin care trec… Apoi, dupa ceva timp de hoinareala sa ma intorc la viata mea normala (de dragul comparatiei, sa presupunem ca e normala).
Pe aceeasi lungime de unda…
Imi plac copiii, dar ma scot din sarite odraslele a caror parinti au cam exagerat cu manifestarea dragostei. Nu sunt parinte si nu simt cit de mare este responsabilitatea asumata, insa nu ezit sa spun ca in astfel de cazuri vina apartine in exclusivitate parintilor. Din dorinta de a darui afectiune am ajuns sa pasesc cu ceva timp in urma pragul unui centru de plasament pentru copiii de virsta frageda din capitala. In orfelinat se aflau copii de la cateva saptamani pana la 5 ani. Experienta m-a marcat profund, am inceput sa merg acolo cel putin o data pe saptamana.
Nu voi uita niciodata prima zi si primul copil care mi-a iesit in cale. . Era putin trecut peste orele 15.00. Majoritatea picilor se aflau intr-o odaie speciala unde una din dadace ii imbraca. O persoana la 17 copii, majoritatea dintre care inca nu puteau vorbi… M-a intimpinat un baietzel de vreo 3-4 ani, care avea deficiente de vedere si nu numai. Am vazut ca vine bucuros spre mine si m-am aplecat pentru a fi de aceeasi statura cu el si de a putea sta la taclale. Abia de reusisem sa ating podeaua cu genunchii cand si-a dus lejer mainele slabe in jurul gitului meu si a zis de parca ne cunosteam de o vesnicie: “Mama”…. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, am fost prevenita ca prima vizita va fi dificila, dar nu stiam ca in asa masura.
Mai apoi m-am alaturat doamnei care ii imbraca pe copii sau mai bine zis, care le vira copiilor pe corp doar inceputul hainelor, de restul urmand sa se ocupe ei singuri. Un pici de linga mine a reusit sa-si incalte singur ciorapul si m-a strigat bucuros: “Mama, ia!”. “Bravo!” i-am zis eu, mangindu-l duios pe parul cirliontat in timp ce ma inecam in privirea blinda izvorita din niste ochisori de un albastru profund. Atit mi-a trebuit… Dupa aceasta am auzit atit de multe de “Mama, ia!”, incit imi parea foarte rau ca nu am mai multe maini…. si picioare, caci vre-o trei din ei deja se fixasera comod si imi examinau hainele, parul…
Dupa-masa copiii erau scosi pe teritoriul Centrului, la plimbare. In una din zile cand ii urmaream cu atentie in timp ce fugeau dupa baloanele colorate ce obisnuiam sa le cumpar de fiecare data, Catalin, favoritul meu de aproape cinci anisori, se apropie de mine si imi zice uitindu-se cu drag la mine: “Esti asa de frumoasa astazi”. In timp ce ma gandeam ca machiajul face minuni, m-am pomenit cu un sarut pe obraz…
Becu’
Vecinii parintilor au un copil foarte dragut (ca majoritatea copiilor, probabil). Cand locuiau alaturi, piciul era aproape zilnic la maica-mea in ospetie. Se strecura prin portita din spatele casei si pe neprins de veste te pomeneai cu el alaturi intrebindu-te de sanatate pe limba lui pasareasca. Intr-o zi ii zice maica-mii pe un ton grav, plin de importanta asa cum numai copii pot uneori: “Becu”. Da-da, mormai maica-mea pe sub nas trecind pe alaturi grabita. “Tiusha (noul nume al mamei inventat de pici), becu’!”, striga el din nou nerabdator. “Pai da, ce e cu el”, zise maica-mea uitandu-se nelamurita la lampa. “Beeeccuuu!” incepea sa se enerveze deja. “Ce e mai dulceata, ai vazut ceva pe lampa?”, interveni iarasi maica-mea asezindu-se linga el ingrijorata. In momentul asta, piciul i-a tras o palma pe obraz cu toata puterea unui copil de nici doi ani, a imbratisat-o, s-a uitat in ochi la ea cu drag si a repetat a cita oara “Becuuu!”. Asta avea sa insemne: te iubesc!…..
Masculul din mine
Am visat intr-o noapte ca eram barbat. Am visat intr-o noapte ca eram barbat real, adica aveam penis, aveam erectie si regulam o cucoana intr-un veceu sovietic. Culmea e ca ajunsesem la orgasm. Avusesem orgasm masculin, in vis. Dupa visul asta nu am fost in apele mele cateva zile.
Recent, in timpul unei partide virtuale de flirt nevinovat cu un fost iubit, am mentionat despre visul meu. Mi-a spus ca, probabil, exista o parte masculina in mine, care uneori devine foarte activa. “Nu ma intrista”, i-am zis. “Iti amintesti cand ai facut tot posibilul sa pierd pariul si sa ma imbrac in bikinii tai de culoare rosie?”. “Asta putea fi si din cauza ca doream sa te umilesc si sa-ti mai stirbesc din virilitatea care se arunca in ochi din prima”, m-am gandit in sinea mea, dar nu am mai materializat gindul. Nustiu daca e vreo legatura intre visul meu si comentariul lui, insa eu nu vreau sa fiu barbat, nici macar in vis. Ador sa fiu femeie.
Destainuirea de la usa blocului
“Vreau sa fiu prostituata”, i-am zis aproape apatic, in timp ce intram pe usa de la bloc. Eram obosita si trista. El parea obosit si… diferit. Era asa de cand a revenit in tara. Nu-l mai simteam. Ani la rand intre noi doi a existat o legatura spirituala puternica. Nu aveam nevoie de cuvinte pentru a sti cum se simte. “Ujas!”, parea surprins de-a binelea de cele spuse de mine. M-am indreptat spre lift tacuta si pustie, iar el a verificat din mers cutia postala.
“Cum poti sa-ti doresti asa ceva?”, eram deja in lift, in colturi diferite si nicidecum inghesuindu-ne si prostindu-ne, ca de obicei. . “Aud multe de la tine, dar de data asta ai reusit sa ma sochezi”, a continuat el. Ma intrebam neputincioasa ce se intimpla cu noi doi. “Nu pot sa cred”, mormaia in timp ce descuia usa. In alti parametri fizici si temporali ar fi reactionat diferit. Mintea lui care ma fascina mereu s-ar fi contopit cu gandul meu si ar fi nascut un raspuns pe masura afirmatiei bolnave facute de mine.
Nustiu de ce am spus ca vreau sa fiu prostituata. Nu vroiam sa fiu, a fost ceva de moment. Dupa ce am zis, mi-a disparut si dorinta. Oare ce simt ele? Ura, dezgust, umilinta, conformare, apatie?….
Poate ca aveam nevoie de atentie si odihna… sau nu mai exista “kontakt cu sviaziu” si incepusem sa ma simt foarte singura.
La lumina luminarilor
Imi plac mult luminarile aprinse, in special cele colorate. Am cateva pe geam si am inceput sa le aprind in fiecare seara imediat ce ma intorc acasa, lasind, in acelasi timp lumina aprinsa in odaie; nu-mi place intunericul, iar in ultimul timp, nici semi-intunericul. In timp ce ele ard, imi vir degetele in ceara fierbinte si lichida sau o torn peste degete. Ma fascineaza sa simt cum ceara se solidifica pe propria piele.
Faza incipienta de tranzitie a tarii noastre a sporit nivelul de romantism in sufletele moldovenilor, in special a celor de la sate. Gateau si luau cina la lumina lumanarii, se delectau grosolan cu mai multe sticle de vin la lumina luminarii, isi spalau picioarele obosite la lumina luminarii… si tot asa… Copil fiind, invatam tot la lumina luminarii. Intr-o seara, mi-am pirlit bretonul tot la lumina luminarii calarind tot felul de teoreme geometrice.
Luminarile imi mai amintesc si de seara Sfintului Andrei, adica, iarasi de copilarie. Obisnuiam sa ma alatur “fetelor mari” din vecinatate si sa facem tot felul de prostioare care tin de prezicerea viitorului si alte aberatii. Intr-o astfel de noapte, mai multe domnitze am fost invitate la o vecina proaspat casatorita, care candva facuse parte din gasca de “fete mari” cu citiva ani mai mature decat noi, care nu ne acordau atentie noua, celor cu muci la nas si cu sutienii umpluti cu vata. Pentru a intra in gratia lor, trebuia sa le facem concert in zilele de odihna, adica: sa ne adunam la baia parasita din mahala si sa le cantam sau sa facem tot felul de scenete, iar ele, in calitate de spectatori sa ne priveasca si sa ne comenteze. Fiecare din noi, cele mai mici, aveam cate un nume de vedeta sovietica. Eu eram mai mult pe post de prezentator/moderator, ca nu prea stateam bine cu auzul muzical, in schimb introducerile in tema de care eram responsabila, te faceau sa te pishi de ris. Dupa orele de cultura rustica, ne permiteau sa stam in compania lor si, astfel, auzeam tot felul de secrete si birfe ce vizau flacaii din sat sau alte mindre pe care astea le invidiau. Revenind la Sf. Andrei si vecina Nelea: ne-a chemat intr-o astfel de seara la ea oferindu-ne spatiu pentru a ne “vraji”. Dupa ce am inebunit de cap scroafa gravida din gospodaria femeii si cainele bleg din curtea ei, ne-a zis ca stie o vraja foarte eficienta, insa pentru a avea un rezultat cat mai aproape de realitate, trebuia sa raspundem foarte sincer la un sir de intrebari, pe care urma sa le adreseze tot ea. Pline de dubii si scepticism, nu am rezistat, totusi, tentatiei de a ne viri sub pat, cu lumina stinsa in odaie, tinind in maini oglinzile mici in care trebuia sa ne uitam foarte atent in timp ce avea sa raspundem intrebarilor ce urmau sa ne determine viitorul si sa contureze chipul ursitului in oglinda.
Intrebarile erau, bineinteles, cit mai intime. Majoritatea a raspuns la toate intebarile tinerei femei, care se distra in tot bunul pe seama noastra. Insa, in acel moment, noi eram preocupate de altceva si mai putin de lezarea inteligentei. Ultimele doua intrebari au format apogeul acelei seri. Au fost adresate pe un ton cat se poate de serios si important, ca si restul, de altfel: Voi sunteti proaste?. “Nuuuu!!!” am raspuns noi juma’ prinse in tot procesul asta, care urma sa ni-l vizualizeze pe Fat-Frumos, juma’ surprinse de intrebare. “Atunci de ce v-ati virit sub pat?”- a intrebat ea.
The moment of truth gets you, mai devreme sau mai tirziu… 
Martzianul distorsionat
Eram in una din serile de vara intr-un local, cu doua foste colege. Le ascultam, dar nu auzeam ce spun. Ma uitam prin jur in speranta sa dau de un chip masculin placut si sa-l admir. In zadar mi-am chinuit retina cautand. Fete – multe si frumoase. De inteligenta nu zic nimic, ca nu le auzeam vorbind.
Inteligenta feminina conteaza in ce masura pentru barbati atunci cand vine vorba de sex? Am impresia ca pana la urma se transforma toti in niste patetici usor de manipulat si devin lipsiti de personalitate in schimbul unei abureli de creier urmata de o muie sanatoasa.
Barbati erau putini. Ma uitam atent la cei care intrau in raza mea de acoperire. Nimic deosebit. Nu asteptam sa vad frumusete martiana, dar cautam ceva individual. Fie o privire mai deosebita, fie un zimbet mai dracesc, fie ceva care sa-mi schimbe opinia formata la prima vedere despre barbatii din jur…in special cei moldoveni… Sa incep a frecventa alte localuri de azi inainte?… Da, da, stiu, omul se intilneste dupa infatisare si se petrece dupa minte… dar, mai lasati-ma cu astfel de teorii, vreau sa ma bucur uneori de masculii din jur cum m-as bucura de un colt al naturii, fara sa stau intai la taifas cu asta…
La prima ocazie, cand dau de un barbat a carui infatisare denota personalitate, o sa ma apropii si o sa-l rog sa-mi permita sa stau alaturi… fara sa-l intreb altceva (mi-i teama ca daca va deschide gura voi ramane dezamagita… ori plictisita de moarte). Sa stau si sa-l contemplez…
Oare cum o fi?
Ma intorceam de la ora de shaping foarte relaxata si ma indreptam spre nr.1. Eram atit de relaxata, incit la un moment dat mi-am dat seama ca fredonam prea tare niste melodii din a caror versuri cunosteam doar primul rand, iar restul reprezenta mormaiala unei domnitze obosite si fara auz muzical, dar careia nu prea ii pasa la ora respectiva…Avusesem o dupa-amiaza de luni mai placuta… “God put a smile upon your face”….na-na-na-na….si tot asa…. “Pink is my new obsession”…. La un moment dat serenadele mele au fost intrerupte de catre o doamna care statea pe o banca in centrul orasului si canta in tot sensul cuvantului fara prea mare sinchiseala fata de trecatori, parea sa savureze momentul la maxim. Am vazut-o doar din spate. Avea parul de culoare intunecata, iar in el prinsa o floare vie, mare si de culoare alba. Initial mi s-a parut ca e beata, mai apoi mi-am data seama ca era dusa cu pluta, sarmana… oare ce simt oamenii a caror minte a luat-o razna? Poate ca tocmai acestia sunt fericiti cu adevarat…
Intimplarea mi-a adus aminte de copilarie. Aveam in sat o femeie, pe care o numeam Liuda lui Vavulea, ultimul fiind sotul ei, care a hotarit sa-si ia viata la un moment dat, dupa citiva ani de alcoolism intensiv. Ei “i s-a dus krisha” de la atita bataie primita de la sotul sau. Obisnuia sa mearga seara in cimitirul din centrul satului si sa recite “Miorita”. Avea un glas foarte puternic. Dupa balada, urmau cantece si bocete, care iti rupeau sufletul, fie de jale, fie de sperietura pe care o trageai cand tacearea noptii era intrerupta de glasul ei puternic si fioros pe alocuri. Uneori, vara, cand nu puteai respira din cauza arsitei, o puteai vedea umblind prin sat incaltata in cizme de iarna si cu manusi medicale imbracate pe maini (sotul ei fusese medic, iar ea sora medicala). Ei i se alatura si fiica cea mai mica, care isi iesise din minti si ea…
